Bright Sky RO, aplicație de sprijin pentru victimele violenței domestice
Violența domestică este, probabil, una dintre acele expresii pe care le eviți. Dar acum există Bright Sky RO, aplicație din care poți înțelege că abuzul poate lua mai multe forme și poate arăta diferit de la persoană la persoană. Asta îl face adesea foarte greu de identificat.
De la violența domestică, fizică, psihologică, sexuală sau economică și până la căsătoria forțată sau violența cibernetică, există tot felul de practici dăunătoare care constituie forme clare sau mai subtile de abuz. Unele situații sunt atât de clare, încât persoanele implicate sunt conștiente și trebuie doar să se decidă să caute ajutor. Alte situații însă sunt acoperite în mituri legate de familie sau convenții sociale care perpetuează abuzul: „o persoană nu devine violentă fără motiv, sigur a fost provocat(ă)”; „certurile permanente sunt normale în orice relație, problemele se vor rezolva de la sine”; „violența se întâmplă doar în mediile vulnerabile, oamenii educați nu sunt violenți”; „rufele murdare se spală în familie, nu e treaba mea să intervin”; „trece printr-o situație mai grea, de asta e nervos tot timpul”. Bright Sky RO este aplicația care te poate ajuta nu doar să identifici corect situațiile care constituie abuz, pentru tine sau cineva cunoscut ție, dar și să ceri ajutor.
Cum funcționează? Simplu:- Bright Sky RO se instalează din AppStore sau Google Play.
- Este disponibilă în limbile româna, engleză sau maghiară.
- Odată instalată, aplicația este foarte intuitivă și oferă informații, asistență și sprijin persoanelor aflate într-o relație abuzivă și celor care sunt îngrijorate pentru o persoană cunoscută.
Cum te ajuta BrightSky? Identificarea situațiilor de abuz
Primul pas este identificarea corectă a situațiilor de abuz. Bright Sky RO vine în ajutorul utilizatorilor nu doar cu un ghid simplu prin care înțelegi dacă ești expus(ă) la risc sau dacă o situație anume constituie abuz, ci și cu o categorie care demontează mituri și idei preconcepute referitoare la violența domestică. Nu, nu există justificare pentru folosirea violenței de orice fel, este fals să crezi că „verișorul meu este agresiv din cauză că „partenera lui a făcut ceva care l-a înfuriat”. După cum la fel de fals este și că „violența domestică nu e ceva ce li se întâmplă oamenilor din familii bune și înstărite”.
Jurnalul meuExistă în aplicație și categoria „Jurnalul meu”, unde poți documenta, în siguranță, sub anonimat, orice formă de abuz, inclusiv abuzul online: introduci o adresă de mail, scrii când și ce s-a întâmplat, oferi detalii, înregistrezi un mesaj video sau încarci o poză.
Sfaturi și asistențăAplicația are și o categorie cuprinzătoare de sfaturi și asistență, cu răspunsuri pentru toate persoanele care caută să iasă dintr-o relație abuzivă. Chiar și exemple legate de ceea ce înseamnă consimțământul sexual sau hărțuire.
Aici sunt și linii naționale de asistență și răspunsuri la întrebarea „cine ajută victimele”, Practic, ai la dispoziție un director cu servicii de asistență și organizații din întreaga țară. Cauți serviciile de asistență la care poți apela, fie din locația curentă fie de la o altă locație: poliție, servicii sociale, medicină legală, organizații neguvernamentale, adăposturi și centre de primiri în regim de urgență.
Sunt aici și multiple resurse de informare, care merg de la ordinul de protecție, la plângere prealabilă, până la informații legate de traficul de persoane.
În plus, Bright Sky RO are și un ghid de siguranță online, pentru că utilizarea tehnologiei a creat noi forme de manifestare a violenței în familie și alte hărțuiri. Agresorii pot încerca să controleze prin transmiterea de amenințări pe platforme de socializare, pot folosi tehnologia pentru a identifica locația victimelor sau pot instala programe tip spyware.
Bright Sky RO nu vine doar în ajutorul celor care sunt victime ale abuzului domestic și de gen, ci și a celor care știu astfel de cazuri în rândul prietenilor, rudelor, vecinilor, colegilor și nu știu cum să procedeze pentru a le fi aproape sau a le oferi sprjin.
Bright Sky RO este, de fapt, aplicația prin care înțelegi că nu ești singur sau singură în situațiile de abuz, că poți cere ajutorul și că nu trebuie să amâni. Bright Sky RO este dezvoltată de Fundația Vodafone România, împreună cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.